Petre Grigoraș (57 de ani), antrenorul formației din liga a treia Axiopolis Cernavodă, s-a amuzat pe seama revenirii pentru a 9-a oară la FCU Craiova 1948.
Antrenorul italian Nicolo Napoli a semnat un contract cu Fotbal Club Universitatea 1948 până în vara anului 2023
Nicolo Napoli preluase echipa din Bănie în data de 11 ianuarie, în al optulea său mandat la FC U Craiova. Italianul o pregătise anterior pe Politehnica Iaşi, cu care nu a reuşit să evite retrogradarea la finalul sezonului 2020-2021.
Napoli a încheiat sezonul pe locul patru în play-out (10 la general), după ce preluase echipa când se afla pe poziţia a 14-a după 21 de etape.
Petre Grigoraș, antrenor cu multe sezoane în Superliga, nu înțelege cum se aleg antrenorii în campionatul intern.
“N-ați văzut care e filozofia acum? Antrenori bătrâni? Acum vor tineri, se schimbă ei între ei acolo.
Pleacă unul, vine celălalt. Mi-am luat gândul de la astfel de lucruri, nu-mi mai fac iluzii. Îmi urmez cursul vieții așa cum e el, cu Cernavodă, cu copiii
Nici n-am auzit de așa ceva. De 2-3 ori, de 4 ori, da, dar de 9 ori, nu. Râdeam singur când am aflat că revine Nicolo Napoli. Cred că e o asemănare între Richard Burton și Elizabeth Taylor. Dar Napoli și Mititelu îi depășesc pe cei doi.
E totuși un sentiment puternic, să reușești să treci peste despărțire și să revii la vechea dragoste. Respectul ăsta e extrem de profund dacă poți să-ți calci pe suflet de 9 ori. Chiar e greu de înțeles, dar iată că se întâmplă”, a declarat Petre Grigoraș la Radio Sport Total FM.
Elizabeth Taylor și Richard Burton s-au căsătorit și au divorțat de două ori, iar relația lor a fost poate una dintre cele mai cunoscute și mai dramatice ale secolului 20.
Totul a fost complicat pentru că a existat un mare impediment – erau amândoi căsătoriți, iar Liz era deja la a patra căsătorie, la vremea aceea fiind măritată cu Eddie Fisher.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER